skip to Main Content
+40 744 307 362 info@interconcordia.ro

DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE

PREZENTARE ȘI EXPERIENȚĂ

Asociația Inter Concordia, este o organizație nonguvernamentală ce are ca obiectiv general dezvoltarea resurselor umane, în special integrarea în societate a persoanelor apartinând grupurilor vulnerabile.

Înființată în anul 2005, baza Ordonanței Nr. 26/2000, cu privire la Asociații și Fundații, profilul de activitate al Asociației, este de cercetare și documentare pentru elaborarea și implementarea politicilor sociale, dezvoltarea relațiilor de parteneriat cu instituțiile naționale și internaționale, asociații publice sau private.

Încă de la înființare, a avut o activitate continuă în acest domeniu, acumulând o experiență vastă în urma implementării proiectelor destinate unor categorii de Grup Ținta precum: șomeri,  tineri șomeri, șomeri de lungă durată, persoane în cautarea unui loc de muncă, manageri de firme, antreprenori, elevi, femei în situații de risc, persoane care trăiesc din VMG, cetățeni români de etnie romă, etc.

Aceste categorii de persoane au fost beneficiarii unor proiecte concepute și implementate de către Asociația Inter Concordia , finanțate din FSE  prin POSDRU și POCU.

CAPACITATE TEHNICĂ

Echipa de experți ai Asociației, este formată încă de la începutul implementării proiectelor finanțate din FSE prin POSDRU, în anul 2010, acumulând până în prezent experiența în ceea ce privesc provocările în implementarea unor proiecte de acest gen. Astfel Asociația are experți pe diferite domenii: economic, juridic, tehnic, relaționare cu GT, consiliere și informare, management, coordonare activități, monotorizare.

Ai nevoie de expertiza noastră?

CONTACTEAZĂ-NE !

LEGISLAȚIE

Ordonanța Nr. 26/2000, cu privire la Asociații și Fundații

https://lege5.ro/Gratuit/gi3tsnrt/ordonanta-nr-26-2000-cu-privire-la-asociatii-si-fundatii

 

Asociația Inter Concordia este înregistrată în registrul de evidenţă a prelucrărilor de date cu caracter personal administrat de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Back To Top