Ghid de practica pentru elevi – proiect Cod SMIS: 131635

Introducere

Ne dorim să oferim metode concrete și aplicative cu privire la derularea stagiilor de pregătire practică, atât din punct de vedere organizatoric, cât și din punct de vedere formativ. De asemenea, vom evidenția beneficiile pe care practica le poate aduce mediului privat, economic și instituțional.
Un îndrumar își validează proprietatea de a fi eficient și uzual, atunci când conținutul acestuia este tangențial cu necesitățile destinatarului. Prezentul Ghid, realizat în scopul informării elevului – stagiar cu privire la cadrul general de organizare și desfășurare a stagiilor de practică, devine un complementar indispensabil, capabil să orienteze subiectul spre cunoașterea etapizată a formării lui profesionale.

Capitolul I

Reglementarea legală a practicii elevilor si studenților

Din punct de vedere legal, stagiile de practică sunt considerate parte integrantă a programelor de învățământ care prevăd o astfel de disciplină și sunt reglementate, în legislația românească, prin Legea privind practica elevilor și studenților, nr. 258/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 493/24.07.2007, Partea I.

1.1. Legea 258/2007 privind practica elevilor și studenţilor
Art. 4
(1) Practica elevilor și studenţilor se organizează și se desfăşoară pe baza unui contract-cadru de colaborare sau a unei convenţii, după caz, încheiată între organizator și partenerul de practică.
(2) Unităţile și instituţiile de învăţământ pot fi organizatoare de practică atât pentru elevii și studenţii proprii, cât și pentru cei care provin de la alte unităţi și instituţii de învăţământ.
Art. 5
Activitatea de practică se poate desfăşura cu program săptămânal sau cumulat, la sfârşit de semestru sau de an de studii, în conformitate cu planul de învăţământ.
Art. 6
Practica se desfăşoară pe baza unei/unui programe analitice/portofoliu de practică, întocmită/întocmit de instituţia de învăţământ a practicantului.
Art. 7
Durata practicii este cea cuprinsă în planul de învăţământ.
Art. 8
Formele de evaluare, de notare și creditele acordate pentru activitatea de practica sunt cuprinse în planul de învăţământ.
Art. 9
Activitatea de practică inclusă în planul de învăţământ este obligatorie și constituie condiţie de promovare.

1.2. Noţiuni şi termeni folosiţi în activitatea de practică
Practica de specialitate a studenţilor și elevilor se desfăşoară în conformitate cu Legea Nr. 258 din 19 iulie 2007 privind practica elevilor şi studenţilor şi Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 3955/2008 privind cadrul general de organizare (publicate în NR. 493 din 24 iulie 2007, respectiv Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 12 iunie 2008).
Din Ordinul M.E.C.T nr. 3955/ 2008 extragem semnificaţiile noţiunilor şi termenilor folosiţi în activitatea de practică (art. 1):
Stagiu de practică – activitatea desfăşurată de elevi și studenţi, în conformitate cu planul de învăţământ, care are drept scop verificarea aplicabilităţii cunoştinţelor teoretice însuşite de aceştia în cadrul programului de instruire.
Organizator de practică – instituţia de învăţământ preuniversitar și superior care desfăşoară activităţi instructiv-educative şi formative, potrivit legislaţiei romane în vigoare.
Partener de practică – instituţia centrală ori locală sau orice altă persoană juridică din România, dintr-o ţară participantă la programul „Învăţare pe tot parcursul vieţii”, într-un proiect finanţat din Fondul Social European sau dintr-o ţară terţă, ce desfăşoară o activitate în corelaţie cu specializările cuprinse în nomenclatorul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi care poate participa la procesul de instruire practică a elevilor, studenţilor şi masteranzilor.
Practicant – elevul, studentul sau masterandul care desfaşoară activităţi practice pentru consolidarea cunoştinţelor teoretice şi pentru formarea abilităţilor, spre a le aplica în concordanţă cu specializarea pentru care se instruieşte.
Cadru didactic supervizor – persoana desemnată de organizatorul de practică, care va asigura planificarea, organizarea şi supravegherea desfăşurării stagiului de practică.
Tutore – persoana desemnată de partenerul de practică, care va asigura respectarea condiţiilor de pregătire şi dobândire de către practicant a competenţelor profesionale planificate pentru perioada stagiului de practică.
Credit transferabil este înţeles potrivit Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare.
Convenţie-cadru privind efectuarea stagiului de practică înseamnă acordul încheiat între organizatorul de practică, partenerul de practică şi practicant, pe baza anexei nr. 2 la ordin.
Portofoliu de practică – documentul ataşat Convenţiei-cadru privind efectuarea stagiului de practică ce cuprinde obiectivele educaţionale ce urmează a fi atinse, competenţele ce urmează a fi obţinute prin stagiul de practică, precum şi modalităţile de derulare a stagiului de practică.
Practica studenţilor se organizează şi se desfăşoară pe baza unei conveţii cadru, încheiată între organizator şi partenerul de practică.
Activitatea de practică se poate desfăşura cu program săptămânal sau cumulat, la sfârşit de semestru sau de an de studii, în conformitate cu planul de învăţământ.
Practica se desfăşoară pe baza unei programe analitice sau a unui portofoliu de practică, întocmite de instituţia de învăţământ a practicantului.
Durata practicii, formele de evaluare şi creditele acordate pentru activitatea de practică sunt cele cuprinse în planul de învăţământ.
Prezenţa la practică este obligatorie. În caz de boală sau alte cauze obiective, practica se recuperează, respectându-se durata, fără a perturba procesul de pregătire teoretică.
1.3. Delimitări conceptuale
Există două moduri principale de a face referire la pregătirea practică a elevilor și studenților: stagii de practică sau internship-uri.
Stagiile de practică
Prin stagiu de practică se înțelege, în general, un stagiu de perfecționare sau de dobândire a unor cunoștințe practice pe care îl realizează un student sau un elev într-o fabrică, într-o întreprindere etc.
Conform Legii 258/2007 privind practica elevilor și studenților, practica este activitatea desfăşurată de elevi şi studenţi, în conformitate cu planul de învăţământ, și are drept scop verificarea aplicabilităţii cunoştinţelor teoretice însuşite de aceştia în cadrul programului de instruire.

Internship-uri
Un internship reprezintă perioada de timp pe care un student sau proaspăt absolvent o petrece într-o organizație gazdă, având parte de pregătire practică supravegheată.
În România, noțiunea de internship se suprapune parțial noțiunii de ucenicie, cu mențiunea că internship-urile nu se referă strict la domenii profesionale. În limba engleză, denumirea de internship se folosește inclusiv pentru acele activități care în România intră în categoria „stagiu de practică”, lucru care denotă o diferență culturală interesantă legată de magnitudinea, scopul și conținutul unui stagiu.
1.4. Tematica practicii
Practica se axează pe aprofundarea cunoştinţelor teoretice dobândite la disciplinele cuprinse în programul de învăţământ.
Studenţii/elevii au următoarele obligaţii:
• cunoaşterea conţinutului contractului de muncă, statutului, regulamentului de organizare şi funcţionare al unității de practică (societate/institutie);
• modul de organizare al unității de practică;
• evaluarea poziţiei pe piaţă a societăţii/institutiei şi potenţialului ei viitor;
• deprinderea tehnicilor operaţionale specifice activităţii societăţii/institutiei.
Concomitent cu realizarea sarcinilor atribuite în cadrul bazei de practică, elevii/studenţii vor urmări parcurgerea tematicii care formează conţinutul activităţii de practică, fiind obligaţi, prin rotaţie, să lucreze la compartimentele de bază ale societăţii/institutiei sau, dacă este posibil, la toate compartimentele din cadrul acesteia.
Prin urmărirea obiectivelor menţionate, la sfârşitul perioadei de practică elevul/studentul:
• va observa îndeaproape relaţiile societăţii/institutiei cu mediul extern şi intern, precum şi desfăşurarea proceselor de muncă fizică şi intelectuală;
• va încerca să evalueze aspectele care privesc tehnica operaţiunilor specifice;
• va prelua informaţii asupra dinamismului societăţii/institutiei;
• va cunoaşte relaţiile stabilite între angajaţi şi între diferitele compartimente ale societăţii/institutiei, organigrama etc.
a. În prima săptămână are loc procesul de introducere, urmat de vizite la punctele de lucru relevante pentru stagiu și o etapă axată mai ales pe observare. Pot fi definite obiective de învățare simple care pot fi evaluate la finalul săptămânii printr-o discuție structurată (obiectivele sunt axate pe familiarizare, metoda de învățare este axată pe observare).
b. În a doua săptămână, studentul/elevul primește progresiv mai multe atribuții, legate mai ales de aplicarea practică (și sub supraveghere) a unor sarcini de lucru. Pot fi definite obiective de învățare mai ample, legate de utilizarea procedurilor învățate anterior, iar evaluarea poate fi făcută de persoanele aflate în proximitatea practicantului (obiectivele sunt axate pe replicare, metoda de învățare este axată pe job-shadowing).
c. În a treia săptămână, studentul/elevul poate primi sarcini individuale și poate fi integrat în activitatea productivă reală și funcțională a companiei. Poate funcționa ca un angajat cu sarcini relativ limitate, dar neasistat și cu obiective prestabilite la standarde similare cu angajații din cadrul companiei. În această etapă, trebuie ținut cont de nivelul de confidențialitate a informațiilor la care practicantul are acces. Această situație poate fi aparent soluționată prin îngrădirea sarcinilor sale (fapt ce ar scădea calitatea programului de formare), însă recomandarea noastră este încheierea unui acord de confidențialitate între organizația-gazdă și practicant. În acest mod, tânărul va conștientiza importanța informațiilor la care are acces și își va asuma responsabilitatea faptelor sale.
d. În săptămâna finală, mai ales în cazul în care aveți intenția de angajare a practicantului, este recomandabilă integrarea acestuia într-o activitate derulată în cadrul unui colectiv, dacă este cazul. Pot fi definite sarcini de lucru la nivel de departament/echipă. Obiectivele de învățare ar trebui să se axeze pe deplina funcționare a practicantului ca un angajat, iar evaluarea să fie făcută într-o manieră similară cu cea a angajaților.

Capitolul II

Rolul activităţilor de practică în formarea profesională a elevilor şi studenţilor

2.1. Importanța practicii în dezvoltarea profesională, individuală și colectivă

Considerăm că practica este fundamentul viitoarei cariere alese de tânăr, iar în absenţa acesteia, începutul carierei este presărat de numeroase piedici, dificultăţi. Astfel, stagiile de practică sunt extrem de importante, înarmând elevii/studenții cu o multitudine de atuu-uri.
În primul rând, pregătesc atitudinal, aptitudinal şi emoţional elevul/studentul pentru a- şi începe activitatea profesională. Astfel, practicianul va fi pregătit emoţional pentru muncă, își va forma o atitudine faţă de aceasta şi va avea mai multe aptitudini necesare începerii unei cariere. Anxietatea legată de realizarea unei noi sarcini, de adaptarea la schimbări semnificative, va fi mult mai redusă în cazul în care elevul/studentul beneficiază de stagii de pregătire practică.
Pe de altă parte, practica oferă un spaţiu de explorare a abilităţilor, a posibilităţilor practicianului. În acest fel, studentul/elevul constată care sunt punctele lui forte şi cele care necesită finisare, obţinând o imagine de sine mult mai precisă. Toate aceste informaţii culese în urma experimentării ajută la consolidarea unei stime de sine solide. De asemenea, cunoscându-se mai bine pe această filieră, va decide dacă i se potriveşte cariera aleasă, practica oferindu-i o nuanţare a teoriei învăţate în instituţiile şcolare.
Practica este indispensabilă şi obligatorie în cadrul pregătirii pentru o profesie. Ea ne ajută să exersăm teoria învăţată, ne dă ocazia să evaluăm ce ştim şi ce nu ştim să aplicăm practic. Astfel, practica nu face abstracţie de partea teoretică, ci o valorizează. Practica ajută la formarea experienţei, a îndemânării, a deprinderilor. Cheia succesului în orice domeniu este să fii un practician bun.
Cu ajutorul stagiilor de practică dobândim competenţe necesare integrării pe piaţa muncii, având o şansă în plus la angajare, deoarece pe parcursul orelor de practică, exersăm cunoştinţele teoretice acumulate în timpul şcolii.

2.2. Obiectivele generale ale stagiului de practică

• Dobândirea competenţelor necesare integrării pe piaţa muncii;
• Creşterea adaptabilităţii tinerilor la cerinţele primului loc de muncă;
• Completarea şi aplicarea cunoştinţelor acumulate de student/elev pe durata studiului;
• Furnizarea de cunoştinţe practice despre modul în care funcţionează diferitele departamente ale unității de practică;
• Obținerea de experienţă prin intermediul contactelor stabilite în cadrul activităţii zilnice.
Derularea activităţilor în cadrul stagiul de practică trebuie să cuprindă, atât cât este posibil, următoarele etape:
• Prezentarea practicantului în cadrul societății/instituției. Introducerea va fi realizată de către tutore. Tutorele consiliază studentul/elevul pe parcursul stagiului de pregătire. Îndrumarea se realizează individual şi în grup, prin întâlniri directe, şi constă în direcţionarea studiului şi evaluarea periodică.
• Prezentarea regulamentului intern, descrierea activităţilor din cadrul compartimentului, informare cu privire la setul de responsabilităţi. La sfârşitul fiecărei zile practicantul trebuie să completeze jurnalul, cu menţionarea tuturor activităţilor desfăşurate.
• Autoevaluare: la finalul stagiului de pregătire practică, studentul/elevul va realiza un raport de practică care va fi prezentat tutorelui şi îndrumătorului de practică din cadrul universității, alături de documentele solicitate (acestea sunt prezentate mai jos).

2.3. Metode de învățare utilizate

Stagiile de practică reprezintă o îmbinare între experiența directă, reală, și experiența simulată, în situații de lucru imaginative, reprezentând o formă de învățare participativă, care maximizează rata de retenție a informațiilor pentru elev/student. Metodele de învățare utilizare în cadrul stagiilor de practică pot fi:
• Învăţare prin acţiune şi explorare
• Metoda învăţării în echipă, pe grupe mici
• A învăţa învăţându-i pe alţii
• Studiul de caz
• Proiect de cercetare individual sau în grup
• Portofoliul
• Observarea sistematică
• Simulări/jocuri de rol
• Excursii de studiu/schimburi de experienţă
• Filme, imagini editate.

Metodele de învățare pot fi clasificate și în:
Metode de predare-învăţare propriu-zise:
• Metodele de transmitere şi dobândire a cunoştinţelor: expunerea, problematizarea, lectura etc.;
• Metodele care au drept scop formarea priceperilor şi deprinderilor: exerciţiul, lucrările practice etc.
• Metode de evaluare.
Metode de instruire practică:
În principal metode bazate pe acţiune (operaţionale sau practice):
• Metode bazate pe acţiune reală / autentică: exerciţul, studiul de caz, proiectul sau tema de cercetare, lucrările practice;
• Metode de simulare (bazate pe acţiune fictivă): metoda jocurilor, metoda dramatizărilor, învăţarea pe simulatoare.
Metoda proiectelor:
Avantaje vs dezavantaje:
• Avantaje: posibilitatea unei abordări interdisciplinare a temei; consolidarea şi valorificarea tehnicilor de activitate intelectuală (de culegere, prelucrare şi prezentare a informaţiilor); stimularea iniţiativei şi independenţei în activităţi; dezvoltarea structurilor cognitive şi a capacităţilor creatoare ale acestora.
• Dezavantaje: necesită timp îndelungat de elaborare şi o supraveghere pe măsură.

Studiul de caz

• Valorifică în învăţare „cazul”, adică o situaţie reală, semnificativă pentru un anumit domeniu şi care se cere a fi analizată şi rezolvată;
• Alături de întocmirea unui proiect este ce mai bună “combinaţie”
• Valoarea metodei rezidă în faptul că favorizează investigarea unor situaţii reale, dezvoltând capacităţi de analiză, interpretare, anticipare, luare de decizii ş.a.
• Metoda se bazează pe activităţi de grup, putând fi îmbinată şi cu jocul cu roluri.

Metode de simulare

Un grup de metode care se bazează pe simularea (imitarea) unor activităţi reale, urmărindu-se în principal formarea de comportamente specifice (cum ar fi cele profesionale).

2.4. Efectele economice ale programelor de formare practică

Din punct de vedere economic, trebuie să avem în vedere mai multe considerente:
• persoanele cu un nivel educațional superior obțin venituri mai mari decât restul populației (la nivelul Uniunii Europene angajatorii plătesc aproape dublu pentru cei ce dețin studii superioare față de cei au absolvit doar o formă de studii medii) (Eurostat, 2009);
• angajatorii caută candidați care să dețină atât cunoștințe teoretice, cât și abilități practice în domeniul studiat;
• în România, rata șomajului în rândul tinerilor este de aproximativ patru ori mai mare decât în rândul restului persoanelor active;
• scăderea șomajului duce la creștere economică și creșterea bunăstării sociale a populației, în general.
Având în vedere argumentele enunțate anterior, reiese faptul că elevii/studenții care dețin o pregătire practică încă din timpul studiilor au șanse crescute de a își găsi un loc de muncă. Economia este sprijinită de creșterea productivității companiilor care au angajați mai bine pregătiți, de nivelul crescut de salarizare al foștilor studenți, dar și de scăderea șomajului în rândul tinerilor.

2.5. Profilul practicantului

Cele mai importante trăsături ale elevilor/studenţilor care vor să urmeze acest stadiu de pregătire practică ar trebui să fie: deschiderea către nou, flexibilitatea, o puternică dorinţă de învăţare şi dobândire de experienţă.
Beneficiar al unui program de formare practică poate fi orice persoană care are ca obiectiv dezvoltarea personală prin acumularea unor competențe specifice domeniului profesional de interes. Astfel, practicanții pot fi elevi și studenți care se adresează, în mod voluntar, proactiv, sau prin reacție la apeluri de înscriere, unor organizații care au capacitatea și intenția de a găzdui derularea unor programe de formare profesională.

În vederea detalierii rolului pedagogic al tutorelui de practică în cadrul programelor de formare adresate tinerilor, vom aborda câteva aspecte legate de practica educației adulților și metodele concrete de comportament pedagogic ale tutorelui.

Capitolul III
Rolul formativ al tutorelui de practică.
Aspecte pedagogice

3.1. Învățarea. Educația

Învățarea este un proces în urma căruia sunt însușite cunoștințe, competențe, sunt formate priceperi și deprinderi, prin supunerea individului la anumite experiențe formative, intenționate sau neintenționate.
Se cunoaște faptul că educația poate fi clasificată pe baza mai multor criterii.
Pe de o parte, educația poate fi întalnită ca fiind pedagogie (educația copiilor) sau, pe de altă parte, putem vorbi despre andragogie (educația adulților). În cazul programelor de formare practică, educația se adresează elevilor, studenților și absolvenților de studii superioare, motiv pentru care vorbim despre educația adulților, ale căror particularități urmează a fi abordate în continuare.

3.2. Învăţarea practică

Învățarea practică este asociată conceptului de „learning by doing”, prin care se face referire la învățarea prin experiență. Filosofia acestui tip de învățare se poate sintetiza în motto-ul „Ce aud, uit. Ce văd, îmi amintesc. Ce fac, înțeleg.” (Confucius)
Pentru a aprofunda ciclul învățării, David Kolb a dezvoltat un model în patru etape a procesului de învățare. Aceasta consideră că apariția cunoștințelor este condiționată de producerea unei experiențe. În urma acesteia, există un interval de timp alocat reflecţiei, astfel încât să se facă observaţii în legătură cu acea experienţă, iar apoi educabilii extrag concepte abstracte, reguli, pe baza celor observate, astfel încât să își formeze o teorie utilă, valabilă pentru condiţii viitoare asemănătoare. În cele din urmă, pentru ca învăţarea să fie completă, se testează teoria construită la noile condiţii din viaţă reală.
Un model de clasificare a stilurilor de învățare a fost propus de Neil D. Fleming, sub formula modelului VARK (sau VAK). S-a considerat clasificarea tipurilor de învățare în funcție de simțul preferat d e indivizi pentru a primi, procesa și difuza informațiile. În acest mod, au fost identificate următoarele tipuri (www.wark-learn.com):
• „visual learning” – învățare vizuală, preferință pentru ceea ce este reprezentat vizual, grafic;
• „auditory learning” – învățare prin audiere, preferință pentru ceea ce este auzit sau vorbit;
• read/write learning” – învățare prin citire și schițare a informațiilor, preferință pentru informația distribuită în cuvinte;
• „kinesthetic learning” – învățare chinestezică, preferință pentru experiență concretă, practică.

3.3. Formatorul de succes

În cadrul programelor de formare adresate tinerilor, este important să vă asumați rolul unui formator flexibil, bun cunoscător al psihologiei umane, astfel încât să puteți aborda ocaziile de învățare ale fiecărui practicant în mod individual.
După cum menționa Ion – Ovidiu Pânișoară (2009), un profesor trebuie să respecte o serie de principii care îl vor ajuta să se apropie de educabilii pe care îi formează și să își desfășoare activitatea în mod eficient. Între acestea, se regăsesc:
• Principiul personalizării relației;
• Principiul empatiei;
• Principiul reciprocității;
• Principiul dialogului;
• Principiul feedback-ului.

Îndrumarea practicii se realizează de către un cadru didactic îndrumător şi de către persoana desemnată de conducerea unității de practică (tutore).
Fiecare elev/student are obligaţia de a avea asupra lui, zilnic, caietul de practică în care va consemna activitatea curentă, adică conţinutul programului de lucru. De asemenea, se vor înregistra progresiv aspecte ce privesc conţinutul activității cu care studenţii practicanţi vin în contact, pe măsura derulării programului de practică.
Cadrul didactic îndrumător va avea obligaţia de a-l ajuta pe elevul/studentul aflat în îndrumarea sa să-şi aleagă tema de proiect, să-şi selecteze cele mai bune surse bibliografice pentru tema aleasă şi să poată obţine datele de care are nevoie pentru partea practică a proiectului.
Temele pentru proiectul de practică vor fi alese de către student/elev sub îndrumarea cadrului didactic sau a persoanei desemnate de conducerea unității de practică.
Caietul de practică este instrumentul care sintetizează activităţile desfăşurate de către elevul/studentul aflat în practică sau de către angajaţii societății/instituției, la care acesta îşi efectuează practica şi la care participă activ sau pasiv. Toate aceste activităţi vor fi consemnate într-un mod cât mai exact. Fiecare activitate va fi detaliat prezentată de către practicant, cu precizarea unor observaţii proprii asupra modului de realizare a unor activităţi sau asupra atmosferei generale de lucru din cadrul unității de practică.
Caietul de practică se va finaliza cu observaţii asupra activităţilor desfăşurate şi cu propuneri pentru îmbunătăţirea viitoare a activităţii.
Vom prezenta, în continuare, semnificația și importanța stabilirii și evaluării obiectivelor de învățare, modul eficient de oferire a feedback-ului, motivarea stagiarului și abordarea acestuia în funcție de personalitatea și gradul său de interes.

Capitolul IV
Îndrumarea tinerilor pe parcursul
efectuării stagiilor de practică

4.1. Obiective de învățare

În acest sens, este important ca elevul şi studentul să fie sprijiniți în a identifica încă de la început modul în care stagiul de practică este legat de obiectivele lor personale, de propria dezvoltare profesională și de activitatea curentă în domeniul de activitate care face obiectul stagiului. Educația unui adult, inclusiv cea practică, este legată de obiectivele pe care acesta le poate identifica, obiective care trebuie să fie palpabile și măsurabile.
Aşadar, un stagiu de practică presupune, pe de-o parte, existența unor obiective din partea tutorelui de practică, iar pe de altă parte, presupune o serie de așteptări (formulate, sau nu, sub forma unor obiective concrete) din partea stagiarului. Acesta este chiar unul dintre cele mai importante roluri ale programului de induction – armonizarea cererii cu oferta, a așteptărilor cu realitatea, a obiectivelor ambelor părți implicate în mod direct.
Stabilirea obiectivelor nu este, însă, un proces facil, la fel cum explicarea lor către ceilalți actori poate deveni problematică. Stabilirea concretă și clară a obiectivelor de învățare pentru stagiu este importantă și în contextul identificării corecte a metodelor de lucru și a importanței acestora pentru companie.
Din acest motiv, tutorele de practică are rolul de a stabili respectivele obiective de învățare, dar și de a le susține și argumenta în fața studentului, pentru ca și acesta să perceapă relevanța lor pentru domeniul în cauză.
Obiectivele de învățare stabilite pentru fiecare student în parte trebuie să fie:
• Specifice;
• Măsurabile;
• Tangibile;
• Relevante atât pentru companie, cât și pentru student;
• Încadrate într-un interval de timp anume.
În contextul educației practice, se încearcă extinderea utilizării obiectivelor de învățare în zona educației vocaționale, orientate spre dezvoltarea de deprinderi practice și învățarea de meserii.

4.2. Evaluarea obiectivelor de învățare

Gradul de atingere a unui obiectiv poate fi evaluat prin două metode simple:
a) Pentru obiectivele de învățare măsurabile direct, se poate analiza nivelul de competență al studentului/elevului prin observare directă. Astfel, pentru utilizarea unui program sau a unei proceduri, se poate deduce atingerea obiectivului din urmărirea câtorva activități ale practicantului care implică respectivele competențe.
b) Pentru acele obiective care țin de formarea unor competențe de relaționare sau comunicare, observația și colectarea de feedback din partea terților reprezintă cea mai bună metodă de a estima obiectivele de învățare. De exemplu, comunicarea cu publicul poate fi evaluată prin intermediul feedback-ului primit din partea clienților cu care practicantul a interacționat (acest lucru este, bineînțeles, posibil în cazul unei companii care utilizează procedura colectării de feedback de la clienți privind interacțiunea cu personalul).

4.3. Motivarea practicantului

Motivarea practicanților se încadrează în contextul general al educației adulților. Motivarea nu se face prin dictarea discreționară a activităților, ci prin dezvoltarea unui model cooperativ de lucru pentru stabilirea și atingerea obiectivelor stagiului de practică. Amintindu-ne particularitățile educației adulților menționate la începutul acestui capitol, putem deduce câteva aspecte care influențează derularea unui program de formare practică pentru adulți:
a. Majoritatea practicanților au o idee formată fie despre viitoarea carieră, fie despre domeniile și activitățile pe care doresc să le includă într-o viitoare carieră;
b. Practicanții au o serie de comportamente deja formate, care sunt utilizate în diverse contexte. Aceste comportamente nu pot fi ușor modificate, dar pot fi adaptate la cultura companiei sau pot fi restricționate prin aplicarea unor reguli de bun-simț;
c. Un practicant, ca adult, are nevoie permanentă de a înțelege relevanța activităților pe care le derulează. Desfășurarea de activități (percepute ca fiind) irelevante va putea demotiva ușor stagiarul;
d. Mulți practicanți pot manifesta aversiune față de ideea de a fi complet limitați vis- à-vis de activitățile din stagiu. Din acest motiv, este deosebit de importantă implicarea lor în planificarea stagiului sau, cel puțin, informarea lor întrun context care le permite oferirea de feedback;
e. În cazul stagiilor de practică, s-ar putea ca indivizii să fie mai pasivi decât într-un internship și să manifeste un apetit scăzut pentru a învăța sau acumula noi cunoștințe. Aceste riscuri apar și în cazul internshipurilor prelungite, mai ales dacă practicantul nu dorește angajarea ulterioară în organizație/instituție.

4.4. Finalizarea unui stagiu

Evaluarea elevului/studentului se regăsește între atribuțiile personalului specializat al organizației, acesta fiind cel mai în măsură să evalueze modul în care tânărul a dobândit noi competențe pe parcursul stagiului de practică.
Este foarte important să existe o discuție finală (un „debriefing”) cu elevul/studentul și să fie formulate o serie de concluzii. Este important ca practicantul să primească un feedback final și să fie prezentat gradul în care obiectivele de învățare stabilite la început au fost atinse.
Termenul feedback reprezintă observații directe, obiective, simple și respectuoase pe care o persoană le face cu privire la comportamentul alteia.
Lipsa feedback-ului a fost identificată ca una dintre primele 3 bariere în performanța la locul de muncă (alături de așteptările de performanță și abilități). Cele mai comune greșeli în oferirea feedback-ului sunt: judecarea și critica, nerecunoașterea aspectelor pozitive sau, din contră, evitarea oferirii de feedback datorită disconfortului persoanei (ex. Teama de a răni sentimentele cuiva).

Fisier PDF – Ghid-Botosani